În seara premierei, Adrian trecuse testul.
Avea sticle în valoare de vreo saizeci și cinci de lei.
Eu aveam doar coronita și cartile.
Miluta s-a uitat la cartile primite și le-a luat, spunand ca vrea să vada dacă nu sunt bune pentru copiii lui. Nu le-am mai văzut niciodată.
Am plâns, am protestat și am încercat să explic ca sunt cartile mele, premiile mele, dar în casa noastra proprietatea era discutabila, mai ales când ii starnea interesul lui Miluta. Mama, care simțea când Miluta începea să se incinga și prefera de multe ori să-i cante în struna decât să lase lucrurile să escaladeze, a pus capat discutiei cu solutia ei pasnica:
— Lăsa-l, ca azi nu mananca! Să se duca să manance pe unde a fost toată ziua. Norocul meu ca pe unde am umblat am și mâncat. Cam de toți banii castigati.
Și, în felul acesta, cea mai importanta zi din primul meu an de școală s-a incheiat fără cărți și, dacă memoria veche nu ma minte, cu o noua sarcina de serviciu.
Trebuiau lemne.