După o zi libera petrecuta în oraș Northampton împreună cu partenera mea, ne indreptam spre Towcester, oraselul în care locuiam, situat la câțiva kilometri de circuitul de Formula 1 de la Silverstone.
Conducand pe A43, am oprit la un moment dat, căci partenerei mele i se făcuse greata, probabil de la caruselul în care ne daduseram cu cateva zeci de minute mai devreme. Cum am oprit masina, ma trezesc ca un tip trage de portiera, intra în masina și apuca doar să spuna: „Thank you, guys!”
Peter, căci așa il chema, crezuse ca ne opriseram să-l luam. Pentru noi, tipul aparuse de nicăieri și, când a sarit în masina, ne-a cam lăsat fără reactie. I-am zis ca mergem în Towcester.
— That’s perfect! zise el. De acolo gasesc mai ușor alta ocazie.
L-am întrebat totuși unde merge. Ne-a zis ca merge în Banbury, un orasel la vreo 30 de minute de Towcester. Apoi, fără să-l intrebam, ne-a spus ca prietenii lui sustineau acolo un concert. Cumparase bilete la concert împreună cu un prieten, însă acesta nu a mai putut veni, iar Peter aflase în ultimul moment. Așa ca a luat o ocazie din Corby până-n Northampton, iar apoi ne-a găsit pe noi.
Mi-a zis ca mai are foarte puțin timp până începe concertul și parea necajit. Mergea la fiecare concert pe care cei de la The Fureys, căci despre ei era vorba, il sustineau în Anglia. Ne-a impresionat scurta lui poveste, așa ca, fiind în ziua noastra libera, am decis să-l repezim până în Banbury, ca să nu rateze concertul.
Pe drum, lui Peter i-a venit o idee: „Guys, eu am biletul meu și pe al prietenului meu. Dacă intrati voi cu biletele, iar eu va astept în foaier? Stau la un pahar cu vin, ma vad în pauza cu prietenii mei din trupa, ii salut și apoi ne vedem la sfârșit să ne luam rămas-bun.”
Am ezitat, intelegand ce insemna concertul pentru el, dar a insistat, așa ca am acceptat.
În pauza, l-am zarit în foaier stând la povești cu membrii trupei, așa ca nu l-am deranjat. Dar ne-a zarit el și ne-a chemat să ne prezinte prietenilor lui, Eddie, George și Davey Arthur, carora le-a spus ca a ajuns mulțumită noua. Emotionati și impresionati de gestul lui Peter, ne-am retras în sala, la locurile noastre, pentru partea a doua a spectacolului.
După cateva susoteli și acordari de instrumente, se aude vocea lui Davey Arthur: „Dragi prieteni, am crezut ca Peter, prietenul nostru și unul dintre cei mai fideli spectatori, va lipsi și parca simțeam un gol, nu doar în sala, ci și în sufletele noastre. Dar, datorită lui Marius și Dariei, Peter este aici! Va multumim!”
A urmat un gest de reverenta, iar momentul a fost completat de aplauzele indelungate ale intregii sali. Nu vreti să stiti sentimentul și emotiile care ne-au cuprins. După spectacol, l-am dus pe Peter acasă, în Corby, multumindu-ne reciproc tot drumul pentru momentele traite.
Va recomand cu căldura să ascultati When You Were Sweet Sixteen sau Red Rose Cafe.