Cand autoritatile britanice recunosc ca nu mai pot urmari peste 370.000 de absolventi cu imprumuturi studentesti, iar suma asociata sare de 13 miliarde de lire, povestea nu mai e despre “cativa rau-platnici”. E despre un sistem care scartaie si despre reflexul politic de a arata cu degetul spre cine e mai la indemana. De data asta, “romanul”.
Student Loans Company a admis oficial ca pentru sute de mii de beneficiari nu are date clare despre venituri si statut de munca. Nu e o dezvaluire scoasa din burta, ci apare in raspunsuri parlamentare si in presa mainstream din UK. Telegraph a scris ca sefii SLC au “pierdut urma” a peste 300.000 de absolventi, iar Sky News a confirmat ca guvernul a cerut o investigatie privind posibile fraude cu imprumuturi studentesti, inclusiv prin universitati si intermediari dubiosi. Guardian a mers mai departe si a aratat ca problema tine de designul sistemului si de felul in care au fost lasate portite deschise ani la rand.
De aici pana la titlurile isterice despre “frauda industriala” comisa de studenti straini e doar un pas. Unii politicieni l-au facut fara sa clipeasca, vorbind explicit despre romani, fara sa puna pe masa cifre clare pe nationalitati, dosare penale sau condamnari. “Venit neverificat” nu inseamna automat “frauda”. In sistemul britanic, rambursarea depinde de praguri de venit, iar daca esti sub ele, legal nu platesti. Daca ai plecat din UK, daca esti intre joburi sau daca sistemele nu comunica intre ele, apari ca “neverificat”, nu ca hot.
Problema reala e ca statul britanic a stiut de la inceput ca o parte consistenta din aceste imprumuturi nu vor fi recuperate integral. Modelul e gandit ca o taxa amanata, nu ca un credit bancar clasic. Cand administrarea e slaba si controalele sunt tarzii, inevitabil apar si fraude reale. Asta nu justifica insa etichetarea colectiva si nici mutarea vinei exclusiv pe “strainii care fura”.
Partea pe care multi o evita, dar pe care comunitatea romaneasca o cunoaste prea bine, e ce se intampla zilnic in online. Pe grupurile Facebook ale romanilor din UK curg anunturi cu “oportunitati”, “optimizari”, “te ajut cu aplicatia”, “contabil bun, rezolva tot”, “angajari rapide”. Limbajul e de combinatorie, promisiunile sunt tentante, riscurile sunt impinse in spate. Multi dintre cei care raspund nici nu realizeaza ca isi lasa datele pe mana unor necunoscuti, intr-un teren perfect pentru furt de identitate si fraude care te lovesc mai tarziu, nu azi.
A doua golanie e toleranta. Administratori care inchid ochii, comentarii lasate sa curga, justificari de tipul “fiecare se descurca cum poate”. In timp ce comunitatea se plange ca e stigmatizata, permite ca exact genul asta de continut sa devina normalitate. Apoi ne miram cand presa tabloida are povestea gata facuta si cand politicienii gasesc tapul ispasitor perfect.
Adevarul e incomod pentru ambele parti. Pentru britanici, pentru ca au construit un sistem vulnerabil si l-au lasat sa functioneze asa ani de zile. Pentru noi, pentru ca nu putem poza doar in victime atata timp cat in propria curte toleram mizerii care alimenteaza exact narativul care ne loveste. Investigatiile trebuie facute, fraudele reale sanctionate, dar isteria si generalizarile nu rezolva nimic. Curatenia incepe si cu presiune in comunitate, cu raportarea “combinatiilor” si cu refuzul de a romantiza descurcareala care, mai devreme sau mai tarziu, te costa.