Mama însă își vedea deja de viața.
Și unde altundeva putea începe urmatoarea mare poveste de dragoste decât în Piata Alecu Russo?
Piata aceea devenise o veritabila Verona, numai ca mama era Julieta, iar Romeo era mereu altul.
Acolo il vad pentru prima data și pe Miluta.
Trebuie să fi avut în jur de patruzeci de ani. Era prezentabil și știa să se poarte, cu farmecul lui de țigan cuceritor, il strica, în schimb, un mers pe care l-as recunoaste probabil și astăzi: la fiecare pas își rotea trunchiul dintr-o parte în alta, de parca jumatatea de sus a corpului negocia permanent directia cu jumatatea de jos. Era suficient de caraghios incat să razi de el pe strada.
Miluta era țigan, acodeonist inchipuit, din Sipote, un catun de țigani de prin zona buhusiului o comuna din Bacau. Genul de lautar pe care-l vedem în zilele noastre în “formatiile” de colindatori sub geamurile apartamentelor din marile orase. Ma rog, cei care cât de cât cantau, nu cei care umbla cu boxa bluetooth legata de gat.
Iar dacă Stoica fusese omul liniștit care nu știa prea bine cum să între intr-o familie, Miluta parea să stie din prima pe ce butoane trebuie să apese.
Era lingusitor, sarlatan în felul acela simpatic la prima vedere și suficient de istet incat să inteleaga foarte repede ca, dacă vrei femeia, nu strica să-i castigi și copiii. Cu mama știa ce trebuie să spuna, iar cu mine și Adrian știa exact ce funcționează: o inghetata, câte ceva cumparat, niște bani din când în când, o vorba buna și atenție. Avea, în plus, încă ceva al lui: Injuratura. Când il provoca cineva, în functie de personaj, adapta unica lui injuratura, care începea cu “Bata-te-ar pustia….” De aici adapta: Dacă era mama, era “bata-te-ar pustia-n pizda”, dacă eram noi sau alte persoane cu care își permitea injuraturi “bata-te-ar pustia-n cap”
Noi eram o prada ușoară, mai ales prin faptul ca nu aveam criterii foarte sofisticate pentru evaluarea unui potential tata. Dacă nu ne batea și ne cumpara inghetata, pornea cu dreptul.
Îmi amintesc până astăzi portmoneul lui. Nu omul întreg cu toate detaliile chipului, nu hainele pe care le purta, dar portmoneul acela il vad aproape mecanic. Era unul dintre acelea care se inchideau cu doua lamele de otel. Apasa la capete, lamelele se departau și între ele aparea o deschizatura prin care introducea doua degete.
Pentru mine era fascinant, mai ales ca se uita înăuntru, baga cele doua degete și iesea exact moneda pe care o alesese. Nu alta. Nu scotocea, nu turna tot maruntisul în palma și nu numara. Intra cu degetele și moneda corecta aparea.
Trebuie să fi fost un lucru absolut banal pentru el, dar pentru mine era aproape un număr de magie și orice scotea din el, pentru noi, era wow! Mai ales când scotea deodata doua monede pe care ni le impartea…frateste! Normal ca ne placea Miluta.
Nu știam ca fusese casatorit, ca era divortat sau ca avea doi copii pentru care plătea pensie alimentara. De unde dracu’ să știu eu ce inseamna divortul? Mama nu divortase niciodată, deși până atunci reusise performanta de a se desparti de câțiva bărbați. Pentru mine statutul civil era mult mai simplu: omul era sau nu era lângă mama.
Stoica nu mai era. Miluta insemna prezentul, Miluta insemna inghetata, Miluta insemna primii tenisi noi, Miluta insemna mofturi, la început! Restul erau probleme de adulti și nu ne interesau catusi de puțin, cata vreme nu ne afectau stilul de viața, evident imbunatatit.
Julieta din Alecu Russo își gasise, în sfârșit, adevaratul Romeo. Stoica iesea din poveste și Miluta intra cu talent.
Iar Miluta știa să între.
După cateva săptămâni, noua configuratie familiala era deja suficient de stabila incat să ne mutam împreună.
Miluta locuia tot la Marisca, în aceeași curte cu bunicii.
Marisca era tiganca și ea, o femeie bolnavicioasa, locuia în aceeași curte, intr-o camera, pentru a-și pune la dispozitie întreagă casa chiriasilor.
Așa începea perioada Miluta.
La început, nu cu pumni, scandaluri sau amenintari.
Cu inghetata.
Cu bani scosi impecabil dintr-un portmoneu cu doua lamele de otel.