Și, foarte important pentru două persoane aflate în posesia unei căciuli cu ouă furate, ei aveau unde să gătească.
Așa a început colaborarea.
Noi aduceam ouăle, ei le făceau omletă și, la început, probabil că ni s-a părut un schimb destul de bun. Numai că porția care ajungea înapoi era gradual redusa, pana ajunseseram, din vreo 10 oua, sa impartim amandoi o omleta facuta dintr-un singur ou.
Vecinii, în schimb, prosperau
Și, pentru că știau perfect de unde proveneau, au identificat rapid și elementul care putea transforma simpla colaborare într-o metoda de constrangere sau santaj: știau al cui era cotețul.
Din acel moment, ne trimiteau constant dupa oua, amenintandu-ne ca altminteri ne vor “pradui” la proprietar.