M-a-ș-i-n-a, mașina!

Eram preferatul ei? Da. Simteam asta.

Nu trebuia sa-mi spuna „esti preferatul meu”. Era suficient felul in care ma chema, satisfactia cu care imi punea o intrebare ceva mai grea s

Eram preferatul ei? Da. Simteam asta.

Nu trebuia sa-mi spuna „esti preferatul meu”. Era suficient felul in care ma chema, satisfactia cu care imi punea o intrebare ceva mai grea sau privirea pe care o avea cand ii iesea demonstratia in fata altcuiva.

Iar cea mai buna demonstratie a avut loc intr-o zi cand a venit sotul ei la scoala.

Era cadru militar si, cand intra in clasa, mi se parea probabil un om important. Il vad si acum stand in fata catedrei, intre catedra si prima banca, iar Nicoleta Pascalin era in dreapta lui. La un moment dat m-a chemat.

-Marius, ia citeste-i tu lui nenea ce scrie aici!

Am venit in fata.

Nu stiu ce-mi arata, poate o carte, poate o pagina dintr-un abecedar. Stiu insa cuvantul.

Am inceput foarte serios:

— M-a-s-i-n-a… masina!

Si am zambit.

Probabil cu tot ce aveam.

El mi-a mai dat ceva, eu am raspuns, apoi inca ceva, iar invatatoarea statea langa el savurand fiecare raspuns. Nu-mi amintesc sa-i fi spus efectiv cu voce tare, dar privirea ei catre sot era atat de limpede, incat o aud si astazi:

Ti-am spus?

Mai raspundeam la ceva.

Iar ea:

Ti-am spus?

Era mandra de mine.

Tipul a fost si el impresionat.

Mi-a flocait parul si mi-a spus:

— Bravo!

Aici ar fi putut sa se opreasca si probabil as fi pastrat momentul ca pe una dintre marile mele victorii.

Numai ca omul a simtit nevoia sa contribuie si la educatia mea igienica.

— Dar sa pui mana sa te speli, ca nu e frumos sa vii asa la scoala.

S-a terminat.

Zambetul s-a dus.

Intr-o secunda nu mai eram copilul care citea mai bine decat ceilalti. Eram copilul murdar din fata clasei.

Colegii au ras, iar eu m-am intors in banca rusinat, cu capul intre picioare

Următorul fragment publicat – Coronița

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *