Într-o seară, pe o vreme câinoasă, veneam din Militari, spre centru. La un moment dat, la semaforul de la „leul”, vine un puşti la vreo 7-8 ani, să-mi şteargă farurile… A mozolit el acolo preţ de câteva secunde, după care, vine la geam, să-şi primească „plata”. <<n-am bani>> îi zic eu. <<cum??? N-ai măcar zece mii?>> se răsteşte puştiiul. <<ce fel de zece mii? Vechi, sau noi?>> întreb eu amuzat <<NOI!>> opa! Ei poftim, dracia dracului! Nici nu are pretentii asta micu! Încercam să-l conving că nu am avut niciodată atâta banet… Poate vechi să fi avut, la vremea lor…! << bine, dă-mi vechi!…>> s-a pus verde si a trebuit sa inaintez, dar, am înaintat foarte încet, pentr a prinde din nou roşu, să mă joc cu piticu’. Vine ăsta micu’ din nou la geam şi începe: <<aşa faci pentru zece mii?>> Eu râdeam, evident…<<mă, nu am zece mii! D’ăia noi nu am, pt că sunt mulţi, nici vechi, pt că nimeni nu mai are. Hotărăşte-te, ce vrei!…>> Nu apuc să termin, că scoate din buzunar 10.000 lei, scoşi din uz si incepe sa fluture bancnota… <<Uite că eu am! Vezi? Zece mii>> I-am dat una de 1 leu, fără să-i spun că un imbecil, înaintea mea, îşi batuse joc de un biet copil, un cerşetor… Se făcuse verde. Semaforul.