Proba olimpică

Una dintre lungile lui așteptări s-a transformat, fără să vrea, și în proba definitivă că omul indura, era rabdator si deloc violent. Stătea pe marginea patului și o aștepta pe mama, iar eu îmi găsisem între timp o preocupare mult mai serioasă. Aveam un ciocan și mă învârteam cu el prin cameră ca la proba aceea de aruncarea ciocanului.

M-am tot învârtit până când, probabil amețit, mi-am pierdut echilibrul și, odată cu el, controlul asupra instalației sportive.

Mamă, când i-am futut un ciocan peste picioare, în zona genunchilor, a sărit bietul om până-n tavan!

S-a ridicat instantaneu, s-a prins de picioare, a înjurat, a bombănit și trebuie să fi blestemat pentru câteva clipe toate alegerile care îl aduseseră din nou la Bacău, în casa femeii care nu-l mai voia, ca să fie pocnit cu ciocanul de unul dintre copiii ei.

Nici măcar nu m-a înjurat pe mine. Înjura de durere, pentru el, cu genunchii făcuți praf și cu demnitatea probabil la același nivel, în timp ce eu trebuie să fi stat undeva prin apropiere încercând să înțeleg de ce proba mea olimpică fusese suspendată atât de brusc.

După Ilie, asemenea lucruri se observau.

Următorul fragment publicat – Nenea, ne dai sticla?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *