
Știam unde sunt tomberoanele bune.
Tomberoanele de atunci erau niște containere metalice dreptunghiulare, mari, care puteau inghiti tone de gunoi, construite în așa fel incat autospeciala să le agate în doua puncte, să le ridice și să le ia, lasand în loc altul gol. Pentru un adult erau recipiente de gunoi. Pentru noi erau niște cufere uriase în care nu stiai niciodată ce găsești. Toată smecheria era să te trezesti dimineața devreme, să fii acolo pe întuneric, pentru ca oamenii aruncau gunoiul când plecau la serviciu. Superstitia locala era ca seara nu se arunca gunoiul, nu știu cine i-a învățat, pentru ca pe atunci gunoiul nu se depozita în pungi, legate și duse la tomberon, gunoiul se depozita în galeti. Se umplea galeata, o duceai la gunoi. Unii mai opreau la pompele din fata blocului și le spalau, altii dadeau acolo pe loc cu o hartie sau carpa gasita prin tomberon și era suficient.
Miluta ne trimisese după sticle și borcane, însă noi am descoperit ca oamenii aruncau l;a gunoi multe alte lucruri.
Găseam jucarii, haine, ziare, reviste, casete audio, obiecte pe care nu știam întotdeauna la ce să le folosim și, din când în când, chiar bani. O jucarie stricata nu era neapărat stricata pentru noi. Dacă ii lipsea o roata, încă avea trei.
Fiecare tomberon putea contine o „comoara”. Trebuia doar să cauti, iar noi eram buni cautatori.