Planul de producție

După ce afacerea cu sticlele a început să functioneze, Miluta a făcut ceea ce face orice intreprinzator serios când descopera ca are doi angajati eficienti și complet gratuiti: a marit planul de productie.

După ce afacerea cu sticlele a început să functioneze, Miluta a făcut ceea ce face orice intreprinzator serios când descopera ca are doi angajati eficienti și complet gratuiti: a marit planul de productie.

La început fusese suficient să ne invartim prin apropierea Alimentarelor și să scoatem zece-cincisprezece lei de caciula. Apoi a devenit clar ca oraș era mult mai mare decât spatele unui magazin și, mai important, ca sticlele nu se gaseau numai în mainile muncitorilor care beau după serviciu. Se gaseau pe străzi, prin santuri, în spatele blocurilor și, în cantitati impresionante, în tomberoanele de guno din spatele blocurilor, restaurantelor, hotelurilor samd.

Pentru Miluta, asta insemna bani.

Pentru noi insemna aventura.

Ne-a făcut trasee. Nu le aveam desenate pe harta și nici nu ne trebuia; după cateva drumuri le știam mai bine decât probabil știa el strazile pe care ne trimitea. Aveam, în linii mari, trei directii: Mioritei, Caragiale și Centru. Ultimele doua ne puteau duce până în zona pe care o numeam URA, cu Narcisa, Bartolo, Chimiei și strazile din jur, în timp ce traseul „Miorita” avea mai multe variante și putea deveni o excursie zdravana prin oraș.

Plecam dinspre Autogara, treceam Podul Palosanu, intram pe Mioritei, apoi Bancii, Energiei și ajungeam spre Gara; alteori, de la Podul Palosanu o luam pe Stefan cel Mare, Aprodul Purice, Nord, Prelungirea Bradului, ajungeam tot la Gara și ne întorceam pe Mioritei.

La sase-sapte ani nu știam ca fac „trasee logistice”.

Următorul fragment publicat – Vânătorii de comori

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *